Hărțile Bucureștiului de acum 50 de ani (I)

Un oraș este, în esenţă, asemenea unui organism viu – de-a lungul vieții se transformă în permanență, mai mult sau mai puțin brutal, mai mult sau mai puţin dramatic. Bucureștiul a avut parte în ultima jumătate de secol de o serie de traume care au lăsat urme greu de șters. Nici măcar ultimul război mondial, nici chiar cutremurul din 1977 – cel care a determinat începutul transformării oraşului – n-au lăsat urme atât de grele ca cele lăsate de demolările dictate de Ceauşescu în anii ’80 şi de buldozerele asmuțite fără discernământ împotriva unor bijuterii arhitecturale. Ca un elefant într-un magazin de porțelanuri, joaca lui iresponsabilă de-a sistematizarea a distrus orbește clădiri superbe de patrimoniu, biserici străvechi, străzi șarmante și locuri al căror farmec nu mai poate fi nicicum recuperat. „Ceauşima” a lăsat în urmă carii oribile în inima Bucureştiului, a „teleportat” – în mijlocul unor cartiere perfect sincronizate ca regim de înălţime cu vegetaţia, armonizate cu specificul românesc sau cu specificul terenului – cazemate din beton, şiruri de blocuri lipsite de personalitate, fără niciun farmec, lipsite de orice valoare artistică. După ce s-a distrat plimbând biserici pe șine, ascunzându-le în spatele blocurilor noi (celebrele translatări de la sfârșitul anilor ’70), în anii ’80 Ceaușescu a trecut la un alt nivel al megalomaniei și a început construirea celebrului Centru Civic și a Casei Poporului. Așa au dispărut în întregime cartierul Uranus, Dealul Arsenalului, bisericile Alba Postăvari, Spirea Veche și Izvorul Tămăduirii, au fost strămutate biserica Mihai Vodă și Schitul Maicilor, a fost dărâmată biserica Sfânta Vineri, ansamblul Mânăstirii Văcărești, Spitalul Brâncovenesc din Piața Unirii, Institutul de Medicină Legală ”Mina Minovici” (primul institut de medi­cină legală din lume, demolat în 1985) și nenumărate alte clădiri mai mult sau mai puțin valoroase.

Am găsit într-un ghid al Bucureștiului din 1962, hărţile unui oraş neafectat încă de febra sistematizării în marș forțat. Denumirile ruseşti erau, deocamdată, singura amprentă pe care comunismul o lăsase asupra oraşului.

Detaliu din ”inima” Capitalei, cu Piața Unirii și Piața Universității

Detaliu din ”inima” Bucureştiului – Piața Unirii şi Piaţa Universităţii. Se observă Cheiul Dâmboviței, intersectarea acestuia cu str. Căuzași (unde se afla încă din 1898 Institutul de Medicină Legală ”Mina Minovici”). Pe bd. Gh. Coșbuc, lângă piaţa Unirii, se afla Spitalul Brâncovenesc (construit ca şcoală medicală şi pentru îngrijirea săracilor, între 1835 şi 1838, de soţia banului Grigore Basarab Brâncoveanu). Cheiul Dâmboviței – de la Piața Unirii până la intersecția cu Calea Victoriei – era acoperit complet de un tablier care a fost demontat în anii ’80. Nu exista încă Magazinul Unirea, iar străzile din spatele viitorului complex comercial erau, şi ele, încă neatinse. Biserica Sfânta Vineri a fost demolată în 1987, în timpul sistematizării Căii Călăraşilor. Ulterior, în anii ’80, toate străzile din careurile numeroatate în poză 350 şi 351 au fost demolate. Spre exemplu, str. 30 Decembrie, str. Banu Mărăcine, str. Mămulari, str.Sfântul Ion Nou, str. Căuzaşi sunt astăzi dispărute.  Doar câteva clădiri şi fragmente de străzi au supravieţuit (o parte din str. Mămulari şi Aleea Negru Vodă), ascunse în spatele blocurilor noi. Bulevardul Regina Elisabeta se numea pe atunci bd.Republicii. Nu exista încă nici Hotelul Intercontinental

~ de Nicolae Leahu pe Iulie 14, 2013.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: