1992 – primul Paşte postcomunist cu M.S. Regele Mihai I

România liberă din 29 aprilie 1992

Pentru prima dată după 45 de ani, românii au putut să petreacă Paştele alături de M. S. Regele Mihai I. Potrivit estimărilor, aproximativ 1 milion de oameni au ieşit în stradă, numai în Bucureşti, în locurile în care a fost prezentă familia regală.

Prima pagină a cotidianului România liberă din 29 aprilie 1992 era dedicată aproape în întregime evenimentului istoric – vizita oficială a familiei regale într-o Românie condusă încă de fostul lider comunist Ion Iliescu. Cu doi ani înainte, pe 11 aprilie 1990, autorităţile române interceptaseră familia regală pe autostrada Bucureşti-Piteşti, în drumul spre Curtea de Argeş. Regele Mihai I, împreună cu membrii delegaţiei cu care sosise în România, a fost apoi expulzat.

Tot pe prima pagină a cotidianului România liberă din 29 aprilie 1992, Gabriel Liiceanu publica un articol la fel de actual şi astăzi, despre „Logica lui <<ex->>”

~ de Nicolae Leahu pe Aprilie 18, 2012.

2 Răspunsuri to “1992 – primul Paşte postcomunist cu M.S. Regele Mihai I”

  1. […] şi nu numai de milionul de cetăţeni ce şi-au manifestat simpatia pe străzi în aprilie 1992? (sursa). Oare Regele Mihai I şi monarhia ar fi putut revigora România? Cel puţin un posibil răspuns […]

  2. Am avut Norocul de a ma gasi in imediata vecinatate a M.M.L.L. Regele Mihai si Regina Ana precum si a micutului Principe Nicolae pe intregul parcurs al Vizitei Regale… Amintirea acelor momente este la fel de puternica ca si trairea lor!…
    Romania a pierdut atunci o Mare Sansa si este greu de crezut ca minunile se repeta…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: