Ce salariu avea primul-ministru al României înainte de 1989

Potrivit unui facsimil publicat de ziarul România liberă din 31 octombrie 1991, ultimul premier al României comuniste, Constantin Dăscălescu, era plătit, lunar, cu aproximativ şase salarii medii pe economie

Revoluţia din 1989 l-a prins pe Constantin Dăscălescu în clădirea C.C. din motive cât se poate de obiective: n-a mai încăput în elicopterul cu care au fugit Ceauşeştii de pe acoperiş. Tot Revoluţia l-a prins pe Dăscălescu şi cu un salariu cât se poate de bun, suficient de bun cât să rămână ultimul comunist pe acoperişul fierbinte şi să le facă bezele tovarăşilor supremi. La fel ca enigma salariului Andreei Esca, tot enigme erau pentru prostime şi salariile tovarăşilor, tovărăşeilor şi tovarăşelor cu „funcţii de răspundere” din cea vreme. Democraţie socialistă, dar până la un anumit nivel, stimaţi tovarăşi! Păi să fi publicat, înainte de 22 decembrie 1989, Scânteia sau România liberă, salariul de bază al celui mai iubit fiu sau pe cele ale membrilor CPEx, s-ar fi lăsat direct cu arestări şi deportări în rândul ziariştilor. Aşa că, pentru fraiereştenii care aşteptau „să bage” gheare de pui la Alimentara, banii daţi de popor pe un prim-ministru era un subiect tabu. Abia după marea vraişte din decembrie, când hârtiile au început să zboare de prin toate sertarele, cifrele secrete au apărut în presă. Într-o anumită parte a presei, adică şi în România liberă, care la 31 octombrie 1991 publica în facsimil adeverinţa de salariu a tovarăşului Dăscălescu Constantin care avusese „un salariu tarifar lunar după cum urmează:” 12.300 lei din 1 ianuarie 1984 până la 30 noiembrie 1989. Ce ar fi putut tovarăşul Dăscălescu Constantin să facă cu salariul său tarifar lunar de 12.300? Ar fi putut, spre exemplu, să-şi cumpere cam opt biciclete Pegas pe lună sau, de două ori pe an, câte o Dacie (asta doar dacă ar fi luat „peste rând” şi nu ar fi aşteptat, ca orice tovarăş, cinci ani până îşi vedea numele publicat pe lista I.D.M.S.).

Dar, ghinion de neşansă cu Revoluţia care i-a stricat omului venitul anual pe ’89, mai ales că, după cum menţionează documentul, „în această perioadă nu a beneficiat de spor de vechime neîntreruptă în aceeaşi unitate”. Viaţă tristă de buldog de lux: prim-ministru timp de cinci ani, fără o moţiune de cenzură şi fără câinele de pază al societăţii care să te muşte zilnic de coadă, cazat într-o vilă din Primăverii, răsplătit cu un os mare cât şase salarii minime pe economie la acea dată, doar ca să aplauzi la congresele partidului, să dai din cap aprobator la orice tâmpenie şi să te guduri pe lângă stăpânii care în cele din urmă te-au abandonat fără prea multe remuşcări.

~ de Nicolae Leahu pe Februarie 20, 2012.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: