„Sunday Times” din 16 martie 1986: Ion Iliescu, preferat de Kremlin ca succesor al lui Nicolae Ceauşescu

Săptămânalul „Cuvîntul”, din 3-9 noiembrie 1992, reproducea câteva dintre articolele (apărute în anii anteriori Revoluţiei române) unor jurnalişti britanici referitoare la posibilii succesori ai lui Nicolae Ceauşescu. Încă de pe la la jumătatea anilor ’80, odată cu venirea lui Gorbaciov la Kremlin, Occidentul ştia deja că zilele dictatorului comunist de la Bucureşti erau numărate. Comentatorii străini analizau prin urmare şansele diverşilor posibili succesori la „tronul” liderului român. Potrivit articolului din „Sunday Times”, apărut încă în 16 martie 1986 (cu mai bine de trei ani înainte de Revoluţia română din decembrie 1989), activistul Ion Iliescu avea toate şansele să preia funcţia de şef al statului, după dispariţia lui Nicolae Ceauşescu. Peter Johnson, autorul articolului din „Sunday Times”, scria că „Liderul sovietic Mihail Gorbaciov a intervenit în lupta dintre posibilii succesori ai lui Nicolae Ceauşescu. (…) Ion Iliescu, un activist instruit la Moscova, care este favorit datorită legăturilor strânse cu Kremlinul; în anii ’50 a fost coleg, la Universitate, cu Gorbaciov.”

George Fodor, ziarist şi comentator al postului BBC, admitea la rândul său, într-un material difuzat în data de  17 martie 1986 , că, „în cazul unei cotituri,, va trebui să fie ales un om dintre cei care acum se află la periferia puterii. Între aceştia, Ion Iliescu este un reprezentant tipic.” 

Faptul că Ion Iliescu era „în cărţi” nu este o noutate. O ştiau majoritatea românilor. Toată lumea şuşotea, mai pe faţă sau mai pe ocolite, despre Iliescu. Toţi voiam să scăpăm de Ceauşescu, de cultul personalităţii, de politicile sale economice aberante. Era oarecum cunoscut şi faptul că Iliescu avea susţinerea Moscovei. Schimbarea pe care toţi o aşteptam a fost însă mult prea dramatică, cu prea multe jertfe, iar omul Iliescu, de la care toţi românii aşteptaseră ani de-a rândul să facă o mişcare curajoasă de dizidenţă în interiorul partidului, pierduse lamentabil trenul istoriei. A cules doar, fără remuşcări, roadele jertfelor celor morţi până în 22 decembrie 1989. Ba mai mult, continuă să nege chiar şi după 22 de ani ataşamentul faţă de sovietici. Nimic rău, condamnabil, dacă politicianul Ion Iliescu ar fi fost sincer de la început. De la momentul 22 decembrie 1989 când a apărut la Televiziune şi a ţinut faimosul discurs în care l-a criticat pe Ceauşescu, acuzându-l de „întinarea valorilor comunismului”, în vreme ce pe străzi oamenii muriseră scandând „Jos comunismul” şi „Fără comunişti!”. Chiar şi acum, Ion Iliescu refuză să înţeleagă – sau este incapabil să facă acest lucru, ceea ce este şi mai grav – că modelul său de conduită politică expirase deja în momentul în care a venit la putere şi că, din acest motiv, anii în care a condus ţara sunt pierduţi iremediabil pentru progresul României.

~ de Nicolae Leahu pe Decembrie 19, 2011.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: