La primul său Congres, din 23 aprilie 1990, UDMR îşi afirma loialitatea faţă de statul naţional

România liberă din 24 aprilie 1990

„Este evident că trebuie să ne delimităm de orice încercare de a prezenta platforma noastră de revendicări drept incompatibilă cu cu loialitatea cetăţenească şi cu obligaţia de a ne achita de cele de cele ce ne revin ca cetăţeni ai României, nemaivorbind de acelea care o prezintă drept o manifestare ce periclitează integritatea şi interesele statului român.”

Extras din raportul la primul Congres al Uniunii Democrate Maghiare din România, textul face parte dintr-o relatare a corespondentului României libere din 24 aprilie 1990. Din ideile enunţate, reţinem: recunoaşterea „pământului nostru natal, Ardealul”, ca parte componentă a statului român, aşa cum a fost consimţită de Tratatul de la Trianon. Şi nu în ultimul rând, „loialitatea faţă de România, faţă de statul naţional, principiu care exclude din capul locului consimţământul nostru la conceptele care ar afecta integritatea şi suveranitatea naţională”.

Iar pentru destinderea spiritelor care par să se încingă periodic, de o parte sau de alta, figura de stil pomenită în text – „capacitatea bradului de a creşte şi de a rămâne pururi verde în preajma mândrului stejar din Carpaţi” – ar fi un bun prilej de reflecţie. Nu neapărat pentru pădurar…

~ de Nicolae Leahu pe Iunie 17, 2011.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: