Le Monde, 15 iunie 1990: „Regimul român reprimă violent mişcarea de contestare”

Cotidianul francez Le Monde, din 15 iunie 1990, titra mare pe prima pagină: "Regimul român reprimă violent mişcare de contestare". Editorialul, intitulat "Alegerea d-lui Iliescu", constată cu amărăciune eşecul României în trecerea de la dictatură la democraţie

Cotidianul francez Le Monde, din 15 iunie 1990, titra mare pe prima pagină: „Regimul român reprimă violent mişcare de contestare”. Editorialul, intitulat „Alegerea d-lui Iliescu”, constată cu amărăciune eşecul României în trecerea de la dictatură la democraţie

„La chemarea preşedintelui Iliescu, mai multe mii de mineri au sosit joi dimineaţă 14 iunie, cu trenuri speciale, la Bucureşti şi au participat activ la operaţiunile de represiune”, scria pe 15 iunie 1990 cotidianul francez Le Monde. „Capitala română a cunoscut cea mai sângeroasă zi de la căderea regimului Ceauşescu. Potrivit unui comunicat oficial, confruntările dintre miliţie şi manifestanţii anticomunişti au provocat patru morţi şi 94 de răniţi. Alte surse pomenesc de şapte morţi. La sfârşitul zilei, armata a ocupat zonele din jurul clădirilor oficiale şi al televiziunii. Şeful statului a denunţat o <<tentativă de lovitură de stat>> pusă la cale de <<elemente fasciste>>.

Caricatura zilei, semnată de celebrul Plantu, era dedicată tot evenimentelor dramatice din România. "Să faci asta sub un regim democratic este chiar mai drăguţ!"

Caricatura zilei, semnată de celebrul Plantu, era dedicată tot evenimentelor dramatice din România. „Să faci asta sub un regim democratic este chiar mai drăguţ!”

„Alegerea d-lui Iliescu” se intitula editorialul zilei. „Din nou, sângele a curs la Bucureşti. Dacă este încă prea devreme să poată fi determinată cu exactitate responsabilitatea unora şi a altora în confruntările sângeroase care au îndoliat capitala română, un lucru este clar: un soi de fatalitate tragfică pare să împiedice România să treacă paşnic de la dictatură la democraţie, aşa cum au făcut-o celelalte ţări din Europa de Est.

Alegerile de la 20 mai nu au permis, ba din contra, stabilizarea şi clarificarea unei situaţii ambigue – puţin spus – de la primele momente ale <<revoluţiei>> din decembrie. Triumful lui Ion Iliescu, ales preşedinte al Republicii cu peste 85 % din voturi, precum şi victoria netă a Frontului Salvării Naţionale – obţinute în condiţii corecte – au exacerbat frustrările şi furia celor care s-au simţit păcăliţi de noua echipă conducătoare, imediat după primele ore ale eliberării din decembrie.

<<Golanii>> care ocupau piaţa Universităţii de la finele lunii aprilie erau cei mai violenţi şi cei mai decişi dintre toţi aceşti opozanţi şi era clar că nu se vor lăsa alungaţi fără să reacţioneze din ceea ce ei numeau <<zona liberă de comunism>>.

Acordul intervenit la începutul săptămânii între reprezentanţii greviştilor foamei şi autorităţi – în special în legătură cu o televiziune independentă – nu a fost suficient pentru a-i îndupleca pe cei mai duri contestatari. Decizia de a ocupa piaţa cu forţele de ordine – poate fi justificată din raţiuni de circulaţie sau de sănătate publică? – a avut consecinţe grele.

Formată în special din două partide care îşi spun singure <<istorice>>, opoziţia <<legală>>, incapabilă să îi canalizeze pe cei mai radicali , dar nici să îi convingă pe cei mai moderaţi dintre români de necesitatea de a termina cu neocomunismul domnilor Iliescu şi Roman, poartă de asemenea partea sa de responsabilitate în degradarea situaţiei. Privaţi de lideri charismatici ca Vaclav Havel în Cehoslovacia, decepţionaţi de lipsa de anvergură a şefilor partidelor tradiţionale, supuşi presiunii constante a Frontului Salvării Naţionale omniprezent şi ai cărui militanţi zeloşi nu au de ce să fie invidioşi pe metodele vechiului Partid comunist, opozanţii par să fie condamnaţi la o alegere fără speranţă: liniştea  sau violenţa.

Apelul, făcut chiar de preşedintele Iliescu, la contra-manifestaţii şi mai ales la venirea minerilor din provincie, decişi să termine cu contestatarii, nu poate decât să aţâţe violenţa. Există riscul să asistăm în toată ţara la o <<vânătoare de vrăjitoare>> – pe invers, am fi tentaţi să scriem – în care toţi cei care afişează un anticomunism prea vizibil riscă să fie vizaţi. N-ar fi ultimul paradox, nici ultima injustiţie a ceea ce seamănă din ce ân ce mai mult cu o enormă înşelătorie”.

"Sosirea a mii de mutre negre", era unul dintre intertitlurile ştirii referitoare la mineriada din iunie 1990

„Sosirea a mii de mutre negre”, era unul dintre intertitlurile articolului referitor la mineriada din iunie 1990

~ de Nicolae Leahu pe Iunie 14, 2011.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: