Mica publicitate şi întoarcerea la primitivism

Fragmentele de ziare româneşti, rămase peste timp, sunt ca fragmentele din pelicule diferite, turnate în Românii diferite. Sunt, pe de o parte, ziarele antebelice şi, de cealaltă parte, ziarele din perioada comunismului şi apoi din cea postrevoluţionară. Ruptura dintre perioada anilor interbelici şi cea comunistă mă face mereu să mă întreb cum de-au rezistat şocului sovietizării brutale generaţiile de dinainte de 1940, cei care au respirat aerul unei ţări normale, cosmopolite, frământată de multe dintre problemele cu care ne confruntăm şi în prezent, dar fără rănile adânci lăsate, atunci, de peste 40 de ani de comunism crunt.

Între limbajul relaxat şi expresiv al publicaţiilor de dinaintea anilor ’40, la răcnetul poruncitor, ca o comandă generală într-o veşnică şi stupidă limbă de lemn, din anii imediat următori abdicării Regelui Mihai I, nu sunt decât câteva numere de ziar… La fel ca în geologie, unde straturile de rocă păstrează fragmente din istoria Pământului, „straturile geologice” din teancurile de ziare româneşti arată cât de rapid a fost tsunami-ul roşu care a măturat societatea în anii de după ultimul război.

Mica publicitate este un barometru perfect al traumatismului pe care l-a suferit România odată cu instaurarea dictaturii sovietice. Exemple ale diversităţii lumii libere de dinainte de 1947 sunt anunţurile din ziarul Universul, dintr-o sâmbătă, 2 noiembrie 1929. Fragmentul pe care l-am salvat, de pe fundul unei vechi lăzi de zestre – cam cât ar încăpea într-o sticlă aruncată în ocean – vine acum la ţărmul istoriei, arătându-ne o Românie  cosmopolită, diversă, sofisticată, capabilă să aleagă între oferte, dar să şi ofere o mulţime de servicii, de afaceri, de mici „chose-uri” nevinovate care dau viaţă unei societăţi sănătoase. O Românie care ştia şi voia să vorbească în mai multe limbi, care îşi mişca economia prin oferte şi cereri de tot felul. De la o „Fraulein” care voia să aibă grijă de un „Kinder” „in gutem Hause” („într-o casă bună” – deci nu la orice marţafoi care să-i altereze referinţele!), trecând pe la mulţimea de bucătărese, românce, unguroaice – ba chiar „bucătăreasă şi jupâneasă sufragioaică femei servite fără bărbaţi caută loc” – ajungem şi la francofilia (lângă care încăpea şi puţin „deutsche sprache”) specifică românului/româncei: „Cherche francaise personne serieuse pour conversation conduire le menage si possible l’allemand aussi”. Şi, „pour la bonne bouche”, un anunţ imposibil în regimul care avea să urmeze, dar care arată că tot pe unguri ne bazam şi atunci când era vorba de seriozitate: „Caut pentru la ţară, pereche unguri, oumul în curte, femeea bucătăreasă”.

~ de Nicolae Leahu pe Septembrie 14, 2010.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: