ROMÂNIA, o revistă de turism din anii ’30

Când am descoperit, prin anii ’80, într-o bibliotecă a familiei, cele câteva numere din „România”, am avut primul sentiment al regresului. În perioada revistelor tipărite într-o manieră execrabilă, cu cover-uri dedicate în exclusivitate cuplului prezidenţial şi partidului unic, cele câteva numere ale revistei antebelice păreau teleportate dintr-o altă Românie. Cea în care aş fi vrut şi în care aş vrea în continuare să trăiesc. Cu fotografii care arătau staţiuni la malul Mării Negre realizate în stil american, nealterate de realismul socialist şi de figurile lumpenproletariatului cocoţat unde nu-i este locul, paginile scriau DOAR despre locuri şi zone ce merită descoperite din ţară. Fără referiri libidinoase la adresa conducătorilor ţării (regi, guvern, minister etc) şi fără exagerări naţionaliste leagte de , vezi Doamne!, unicitatea „acestui pământ binecuvântat” sau a „acestui popor inegalabil”.  În anii ’30, Oficiul Naţional de Turism începuse o campanie de promovare a frumuseţilor ţării, editând o publicaţie extrem de modernă la acea vreme, pe hârtie offset, în condiţii grafice de excepţie („Tiparul şi clişeele în autotipie şi tricromie realizate la <<Cartea Românească>>, Bucureşti”). Apariţia revistei a fost determinată în mare măsură şi de participarea României la Expoziţia Universală de la Paris, din 1937. Pavilionul naţional al României a fost opera arhitectului Duiliu Marcu, arhitect apropiat Regelui Carol II, dar şi a bunicului meu, X.Leahu.

Primul reportaj al numărului din iulie 1937 este dedicat Balcicului. Încă din primele rânduri afli încă o dată că, în România de dinaintea comuniştilor, se călătorea extrem de elegant cu trenul, de la Bucureşti, la Medgidia, iar de aici cu „automotorul” (un soi de vagoane cu motor destul de rare în prezent la noi, dar foarte frecvente în Austria şi Elveţia) şi apoi cu autobuzul până la Bazargic.

România exotică răzbate din descrierile făcute de autor – un anume V. Cristian – care aminteşte de frumuseţea Capului Caliacra şi  „focele” rătăcite acolo pe care „vilegiaturistul” le poate întâlni. Le „putea” întâlni, adică, singurele care mai pot fi văzute fiind doar cele dintr-o dioramă realizată de Grigore Antipa, în muzeul din P-ţa Victoriei.

~ de Nicolae Leahu pe Septembrie 10, 2010.

Un răspuns to “ROMÂNIA, o revistă de turism din anii ’30”

  1. Interesant postul tau. Zilele urmatoare o sa parcurg mai multe posturi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: